Informare – măsuri de prevenire a incendiilor și efectelor caniculei
1. MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR
Vă reamintim că în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este INTERZISĂ.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută numai cu respectarea următoarelor prevederi generale:
• Condiții meteorologice fără vânt;
• Colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
• Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/ construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
• Curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m (în cadrul gospodăriei cetățenești această condiție nu este obligatorie);
• Desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
• Asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
• Supravegherea permanentă a arderii;
• Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
• Interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Este INTERZISĂ aruncarea la întâmplare a ţigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse.
Focurile în aer liber cum sunt cele pentru arderea miriştilor, tufărişurilor, stufului sau a vegetaţiei ierboase, nesupravegheate sau efectuate pe timp de vânt puternic, pot degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii şi a bunurilor. Un comportament corect asigură siguranţa dumneavoastră şi a bunurilor materiale!
2. MASURI CE TREBUIE INTREPRINSE LA UTILIZAREA FOCULUI DESCHIS PENTRU GRATAR
Se recomandă cetățenilor care aleg să meargă la grătar, să respecte următoarele măsuri preventive:
• faceți focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autoritățile locale;
• respectați instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic;
• nu aprindeți focul în pădure;
• păstrați lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetația uscată ce s-ar putea aprinde;
• sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere și aprinderea focului la o distanță mai mică de 100 m de lizierea pădurii;
• nu lăsați copiii să se joace cu focul!
3. MĂSURI DE PROTECȚIE PENTRU PERIOADELE CANICULARE
• evitați pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11-18;
• dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
• purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise;
• beți zilnic între 1,5 — 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete;
• evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr;
• consumați fructe și legume proaspete;
• evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie;
• pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă;
• nu consumați alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.