Informare privind identificarea, combaterea și distrugerea buruienii AMBROZIA
Pentru diminuarea suprafețelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantității de polen eliberată în atmosferă și implicit pentru menținerea unui mediu sănătos pentru populație, a fost emisă Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Legea nr. 272/2023. Conform acesteia: „În scopul distrugerii buruienii ambrozia și prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale, lucrări de întreținere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.”
Recomandăm următoarele metode pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia:
- cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată,
- distrugerea cu unelte agricole,
- smulgerea, în cazul unor suprafeţe izolate,
- efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole,
- erbicidarea, după caz.
Sancționarea pentru nerespectarea prevederilor legale privind distrugerea buruienii ambrozia se realizează prin aplicarea unor amenzi de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Actele normative ce trebuie cunoscute de către proprietarii/ deținătorii/ administratorii/ beneficiarii de terenuri
– Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Legea nr. 129/2020 și Legea nr. 272/2023 ;
– Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 609/2024.
Când trebuie să fie distrusă buruiana ? Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare ulterior acestei date sau în cazul apariției unor noi focare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă de vegetație a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.
Ambrozia reprezintă o problema de sănătate publică și de mediu, fiind o plantă invazivă, al cărei polen poate provoca alergii severe, cu complicații serioase. Polenizarea acestei plante începe în august și durează până la mijlocul toamnei (lunile august și septembrie sunt cele în care se înregistrează cele mai mari concentrații de polen de ambrozie în aer). O singură plantă de ambrozie poate elibera în atmosferă până la peste 30.000 de semințe. Grăunciorii de polen ai ambroziei pot provoca alergii sezoniere la persoanele alergice, manifestate clinic prin strănut, prurit nazal, secreții nazale apoase, congestie oculară, lacrimare, iritație în gât, tuse, dificultate în respirație. Simptomele alergiei pot să difere de la o persoană la alta. Ambrozia poate să agraveze simptomele astmului. De asemenea, reacția alergică poate să ducă la șoc anafilactic (cea mai gravă reacție alergică care poate cauza deces prin scăderea tensiunii arteriale, obstrucția căilor aeriene).
Mai multe informații se pot regăsi pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe site-ul Directiei pentru Agricultură Judeteană Ilfov.

Ca urmare, solicităm proprietarilor/deținătorilor de terenuri din Cornetu să verifice dacă pe terenurile intravilane sau extravilane pe care le dețin crește această buruiană și să ia măsurile necesare pentru evitarea răspândirii, îndepărtând-o de pe terenuri și evitând astfel eventualele amenzi. În următoarea perioadă se vor face verificări și vă reamintim că, potrivit Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cuantumul amenzilor pentru cei care nu-și curăță terenurile până la data de 30 IUNIE 2022 este de la 1.000 lei până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei până la 20.000 de lei, în cazul firmelor.
Haideți să arătam că ne pasă de sănătatea noastră și a vecinilor noștri, să arătăm că suntem o comunitate responsabilă, să ne curățăm suprafețele de teren, astfel încât să nu existe oameni care să sufere de pe urma ambroziei ! Vă mulțumim !

